Cristina Bara

Știi acele concursuri de talente în care vezi pe cineva foarte timid, cu o postură contractată, aproape retras în sine, și apoi deschide gura să cânte și iese o voce de înger? Întotdeauna îmi dau lacrimile când văd asta. Unu, pentru că îmi dă speranța că orice este posibil și doi, pentru că mă emoționează să văd pe cineva validat nu pentru aspectul său, ci pentru talentele sale. Într-un fel, aș compara România cu acei oameni din concursurile de talente. La început nu le-ai da prea multe șanse, dar te vor surprinde enorm.