De Charon Normand-Widmer
Astăzi mă simt obligată să scriu pe tema compasiunii de sine, în urma unei sesiuni particulare pe care am avut-o cu un client care și-a exprimat anxietatea cu privire la sănătatea sa. Munca noastră împreună a implicat vizitarea traumei lor; mai întâi prin identificarea emoțiilor și apoi localizarea lor în corp.
Ce putem face pentru a ajuta clienții să își accepte sentimentele?
Atunci când lucrăm la descâlcirea unei părți din viața unui client în care acesta spune că se simte “blocat”, CI oferă diverse modalități de a deschide conversația. Astăzi am început cu relatarea de către clientă a elementelor experienței sale, iar apoi i-am reflectat clientului ceea ce am auzit. Am rugat-o să ia în considerare un pas mic pentru a merge mai departe și, după aceea, un posibil pas următor. Am invitat-o să împărtășească ceea ce îi apare în minte în timp ce analizăm acești pași mici: “O mulțime de anxietate”, răspunde ea. Întrebarea mea pentru ea este: cum putem face ca acest lucru să fie în regulă? Cum ar putea suna acest dialog interior?
Acesta este un teritoriu necunoscut pentru ea. O întreb dacă este deschisă să audă o sugestie. Când spune “da”, îi sugerez că ar putea suna cam așa:
“Pe măsură ce cobor în corpul meu, observ tensiune în burtă și în piept. Cred că aceasta este anxietate. Este în regulă că simt asta chiar acum. Aceste senzații sunt date utile chiar acum.”
În timp ce spun aceste cuvinte, observ că începe să se relaxeze mai mult în scaunul său și, în loc să evite contactul vizual ca de obicei, se uită direct la mine și spune “Da, pot încerca asta”.
Dacă clientul dvs. se luptă cu anxietatea care apare ca răspuns la luarea în considerare a pașilor mici, o altă sugestie pentru un dialog intern autocompătimitor ar putea fi ceva de genul acesta:
“Este în regulă să te simți anxios; este un răspuns natural atunci când ne confruntăm cu ceva nou sau provocator. Ce i-aș spune unui prieten care se simte așa?
Cum îmi pot oferi mie însumi aceeași înțelegere și același sprijin? Poate că este vorba despre a recunoaște anxietatea fără a mă judeca și a-mi aminti că face parte din proces. Ce mici acțiuni pot face pentru a avea grijă de mine în mijlocul acestor sentimente?”
Încurajându-vă clientul să exploreze și să cultive un dialog interior plin de compasiune, îl puteți ajuta foarte mult să proceseze orice anxietate care apare în timpul procesului și să deschideți calea către lucrul cu materiale mai profunde care ies la suprafață în timpul ședințelor voastre împreună.
Să pun sănătatea și bunăstarea pe primul loc
Călătoria mea personală către autocompătimire și autenticitate a început cu deprinderea unor tipare în care lipsa de autenticitate era recompensată și în care exprimarea propriilor dorințe și nevoi nu era binevenită.
Formarea mea în Compassionate Inquiry a jucat un rol crucial în a mă ajuta să explorez aceste părți blocate și să le permit să își găsească o voce. Prin extinderea compasiunii față de mine însămi, am învățat să integrez aceste aspecte înghețate, ceea ce s-a întâmplat în primul rând printr-un proces de calmare a lor. Acest lucru a însemnat să încep să recunosc senzațiile unui sistem nervos reglementat, ceea ce mi-a permis în cele din urmă să trec de la un model de abandon de sine frecvent la o mentalitate în care acord prioritate sănătății și bunăstării mele.
Călătoria mea se aliniază îndeaproape cu calea pe care o parcurge clientul meu menționat mai sus – înțelegerea senzațiilor resimțite, crearea unui spațiu pentru emoții și afirmarea faptului că este în regulă să îmbrățișezi momentul prezent. Acum, următorul pas implică să mă întreb: “De ce am nevoie acum?” Fie că este vorba de un pui de somn, un pahar de apă răcoritoare, timp cu o carte bună, yoga sau conectarea cu un prieten – prioritizarea acestor nevoi a devenit o practică esențială în rutina mea de îngrijire de sine.
Mai mult, aș putea spune că aceste comportamente se manifestă acum ca acte de respect de sine. Întrebarea care se pune întotdeauna este: “Pot să îmi acord același nivel de bunătate și considerație mie însumi ca și celorlalți?” De ce? Pentru că alinierea discursului și a interacțiunilor mele cu același nivel de respect este o cheie esențială pentru promovarea unei relații armonioase și pozitive cu mine însumi. Acest lucru menține, de asemenea, o congruență între munca mea și viața personală, în care nu numai că vorbesc despre ceea ce îi încurajez pe ceilalți să facă, dar și întruchipez pe deplin ceea ce fac.
În concluzie, nevoile clienților noștri, precum și ale noastre, se schimbă de la un moment la altul. Prin urmare, autoîngrijirea și autocompătimirea nu pot deveni pur rutină, ci trebuie să fie un răspuns activ la cerințele vieții noastre. Trebuie să rămânem prezenți față de noi înșine în același mod în care suntem prezenți față de clienții noștri, menținând astfel ancheta vie și relevantă. Îmbrățișarea răspunsurilor noastre naturale și învățarea de a vorbi cu noi înșine cu compasiune și fără judecată poate fi un proces provocator, dar este unul care poate oferi recompense care ne ajută toată viața.
