De Charon Normand-Widmer
Ce sunt “epigeneticile”? De ce ar trebui să ne intereseze?
Epigenetica oferă o perspectivă profundă asupra modului în care mediul și stilul nostru de viață pot influența expresia genelor, fără a modifica secvența ADN de bază. Alterarea secvenței de bază duce la o mutație, care poate avea diverse efecte asupra bunăstării fizice și mentale a unui organism.
Am început să fiu interesată de epigenetică în timp ce predam anatomie, fiziologie și patologie studenților la terapie prin masaj. Pe măsură ce am aprofundat înțelegerea originilor diferitelor patologii, am ajuns să înțeleg modul în care genetica, mediul și alimentația se unesc pentru a influența expresia genetică. Mai târziu, educația mea în domeniul traumelor a adăugat la baza mea de cunoștințe în creștere importanța luării în considerare a efectelor stresului și traumei atunci când lucrez cu un client pentru a obține o stare de bine.
Cum funcționează epigenetica?
Epigenetica face legătura între genetică și factorii de mediu, explicând modul în care comportamentele, alimentația, stresul și chiar condițiile prenatale pot avea un impact asupra sănătății de-a lungul generațiilor. Acest domeniu promite progrese revoluționare în știința medicală, inclusiv medicina personalizată, în care tratamentele pot fi adaptate în funcție de profilul epigenetic al unei persoane. În plus, înțelegerea epigeneticii poate duce la dezvoltarea de noi strategii terapeutice pentru combaterea unor boli precum cancerul, diabetul și tulburările neurologice și psihologice, îmbunătățind astfel starea generală de sănătate și longevitatea oamenilor.
În centrul epigeneticii se află modificările chimice ale ADN-ului și ale proteinelor asociate acestuia, numite histone, care reglează activitatea genelor. Aceste modificări, cum ar fi metilarea ADN-ului și acetilarea histonelor, pot altera structura cromatinei, complexul de ADN și proteine care formează cromozomii. Această modificare poate slăbi sau strânge structura cromatinei, făcând genele mai accesibile sau mai puțin accesibile pentru transcripție, procesul prin care informația genetică este copiată în ADN.
Unul dintre mecanismele-cheie ale epigeneticii este metilarea ADN-ului, în care grupările metil sunt adăugate în locuri specifice ale moleculei de ADN, de obicei baze de citosină. Această modificare duce adesea la reducerea la tăcere a genelor, împiedicând gena asociată să fie exprimată. În schimb, modificările histonelor, precum acetilarea sau metilarea, pot activa sau reprima expresia genelor, în funcție de modificarea specifică și de localizarea acesteia în cadrul cromatinei.
Aspectul fascinant al epigeneticii este rolul său în medierea interacțiunii dintre genetică și mediu. Factorii de mediu precum dieta, stresul, toxinele și chiar interacțiunile sociale pot induce modificări epigenetice care pot fi transmise din generație în generație. Acest fenomen, cunoscut sub denumirea de moștenire epigenetică transgenerațională, pune în discuție viziunea tradițională asupra geneticii, conform căreia doar variațiile secvenței ADN erau considerate a fi ereditare.
De exemplu, studiile au arătat că insecuritatea alimentară suferită de femeile însărcinate poate duce la modificări ale modelelor de metilare a ADN-ului la descendenții acestora, afectându-le susceptibilitatea la anumite boli și afecțiuni psihice. În mod similar, expunerea la toxine de mediu, cum ar fi fumul de țigară sau poluanții, poate induce modificări epigenetice care cresc riscul de boli precum cancerul, problemele cardiovasculare și tulburările de personalitate, de exemplu.
În plus, modificările epigenetice nu sunt limitate la oameni, ci sunt observate și la diferite specii, de la plante la animale. În agricultură, înțelegerea mecanismelor epigenetice poate avea implicații semnificative pentru îmbunătățirea culturilor și pentru programele de ameliorare. Modificările epigenetice pot influența trăsături precum timpul de înflorire, toleranța la stres și randamentul, oferind o cale potențială pentru îmbunătățirea culturilor ca răspuns la condițiile de mediu în schimbare.
Epigenetica și impactul stresului
Stresul patern înainte de concepție, precum și stresul matern în timpul sarcinii, pot influența experiența de viață a unei persoane în mai multe moduri. În primul rând, persoanele care au fost expuse la niveluri ridicate de stres matern in uter, pot fi mai susceptibile la dificultăți de reglare emoțională, anxietate sau depresie mai târziu în viață. Acest lucru s-ar putea manifesta prin răspunsuri emoționale accentuate, dificultăți în gestionarea stresului sau dificultăți în construirea încrederii în ceilalți. Înainte de a-mi finaliza formarea în terapia traumatică, obișnuiam să interpretez lipsa contactului vizual la o altă persoană ca fiind lipsă de maniere sau grosolănie. Acum consider că această persoană poate fi într-un fel deconectată de la sine (ceea ce se întâmplă atunci când are loc o traumă) și acest lucru poate interfera cu capacitatea ei de a se conecta cu mine.
În plus, persoanele cu antecedente de stres prenatal, precum și de stres în viață, pot avea structuri cerebrale modificate legate de memorie și de răspunsul la stres, ceea ce ar putea afecta capacitatea lor de a procesa și integra intervențiile terapeutice, în special abordările somatice. Acestea pot necesita abordări personalizate în terapie care să abordeze aceste diferențe neurologice specifice. Atunci când corpul nu a fost niciodată un “loc sigur”, poate fi înspăimântător și copleșitor să te gândești măcar să te conectezi la propriul peisaj interior.
Mai mult decât atât, explorarea impactului stresului patern și al stresului matern în timpul sarcinii asupra experiențelor și dezvoltării unei persoane la începutul vieții ar putea fi un aspect valoros al terapiei. Înțelegerea rădăcinilor potențiale ale anumitor tipare emoționale sau cognitive poate ajuta clienții să dea sens experiențelor lor și să lucreze pentru a se conecta cu Sinele lor esențial.
Impactul stresului predecesor și chiar al traumei intergeneraționale se manifestă uneori în sala de tratament atunci când un client nu poate identifica prima dată când a experimentat un sentiment sau o senzație. În practica mea, le reamintesc cu blândețe că această senzație poate fi preverbală, posibil intrauterină și poate fi chiar în codificarea lor ancestrală. La urma urmei, corpurile noastre, sistemele noastre nervoase, nu au inventat capacitatea de a experimenta emoții complexe sau capacitatea de a procesa lumea cognitiv. Ne-am născut cu aceste abilități, dezvoltate prin realizările strămoșilor noștri. Pe lângă aceste beneficii, moștenim și urme de traume ancestrale, care adesea pot modela modul în care ne percepem mediul.
Epigenetica oferă o perspectivă profundă asupra modului în care mediul și stilul nostru de viață pot influența expresia genelor fără a modifica secvența ADN de bază. Acest domeniu creează o punte între genetică și factorii de mediu, explicând modul în care comportamentul, alimentația, stresul, condițiile prenatale și ancestrale pot influența starea de sănătate de-a lungul generațiilor. Posibilitatea unor progrese revoluționare în medicina personalizată, precum și a unor noi strategii terapeutice pentru tulburările fizice, mentale și emoționale fac din epigenetică un domeniu extrem de promițător. Înțelegerea modificărilor chimice ale ADN-ului și histonelor care reglează activitatea genelor ne adâncește cunoștințele despre modul în care factorii de mediu pot induce modificări care pot fi transmise de la o generație la alta, punând în discuție viziunile tradiționale asupra eredității. Pentru cei interesați de sănătate și wellness, implicațiile epigeneticii sunt vaste, oferind o înțelegere mai nuanțată a interacțiunii dintre genele noastre și mediu.
